Frida: Viva la vida!
De Humberto Robles
Traducere și concept: Ruxandra Bălașu
Cu: Ruxandra Bălașu, Ion Tudorache
Textul e scris în maniera de a vorbi a Fridei și astfel se dezvăluie adevărata ei personalitate, adevăratul ei fel de a fi: plăcerea de a folosi cuvinte din popor, cuvinte buruienoase, glume, anecdote, faptul că uneori strecura cuvinte în engleză în mod ironic. Ceea ce poate surprinde este umorul ei, foarte personal, foarte ciudat, foarte mexican și foarte îndepărtat de ceea ce poate reieși când contemplăm picturile ei. Acestea din urmă reflectă, mai mult decât orice, tristețe, durere și suferință. Multe din textele din această lucrare ...Read more-->
Frida: Viva la vida!
De Humberto Robles
Traducere și concept: Ruxandra Bălașu
Cu: Ruxandra Bălașu, Ion Tudorache
Textul e scris în maniera de a vorbi a Fridei și astfel se dezvăluie adevărata ei personalitate, adevăratul ei fel de a fi: plăcerea de a folosi cuvinte din popor, cuvinte buruienoase, glume, anecdote, faptul că uneori strecura cuvinte în engleză în mod ironic. Ceea ce poate surprinde este umorul ei, foarte personal, foarte ciudat, foarte mexican și foarte îndepărtat de ceea ce poate reieși când contemplăm picturile ei. Acestea din urmă reflectă, mai mult decât orice, tristețe, durere și suferință. Multe din textele din această lucrare sunt culese din scrisorile și scrierile Fridei Kahlo. Sunt, literalmente, impresiile ei. Am adăugat, ca un condiment, fraze și poeme pe care Frida le-a trecut în jurnalul ei, legate de titlurile lucrărilor și de întâmplările din viața ei. Cred că vocea Fridei se va auzi mai adevărată și mai sinceră în acest text. (Humberto Robles, dramaturg)
Spectacolul nostru își propune să refacă momentele esențiale din biografia artistei mexicane Frida Kahlo pornind de la picturile sale, prin perspectiva dedublării: ea însăși a fost propriul ei personaj.
Faptul că pictez, că am o pasiune: asta mi-a salvat existența, avea să declare artista în ultimii ani ai vieții sale. Dincolo de clișeul culturii pop al femeii cu mono-sprânceană și flori enorme în păr, Frida Kahlo este imaginea artistului care refuză clișeele și obligă lumea să privească reprezentarea unor subiecte tabu. Arta ei un mod de a trăi. E un mod de rebeliune artistică împotriva unor încorsetări și a unor clișee din ce în ce mai greu de explicat, dar care au supraviețuit până în zilele noastre.
De ce Frida și de ce azi?
Ne dorim ca acest spectacol să reprezinte un îndemn pentru cei care îl vor privi, mai ales pentru cei mai tineri: găsește ceea ce te împlinește și străduiește-te să înveți să faci cât mai bine acel lucru, caut-o pe Frida ta. Dacă ai gasit-o, las-o să crescă.
Spectacol realizat cu sprijinul UNITER și al sponsorului acestuia PictorShop.
Rezervari la 0754 990 017 sau rezervari@teatrulcoquette.ro