Iluzionistele

Sun, 29 January, 19:30

București , România

Sun, 29 January, 19:30 București , România

The event is finish.

About event

Prima versiune a spectacolului Iluzionistele a avut premiera în 2009. În 2020, lucrarea a revenit pe scenă cu o nouă generație de performeri, o distribuție mixtă formată din absolvente ale Academiei de Dans și Performance CNDB și dansatoare din comunitatea de dans din România. 

Conținutul spectacolului este privit ca o prelungire a etapei ludice din primele stadii ale vieții, caracterizată prin joc, inocență și entuziasm continuu în a percepe și a transforma lumea. Respinge automatismele, clasificările și simplificările care iau locul magiei în viața de adult și revine la logicile și relaționările care fac realitatea și imaginarul, invizibilul și vizibilul, posibilul și ...Read more-->

Prima versiune a spectacolului Iluzionistele a avut premiera în 2009. În 2020, lucrarea a revenit pe scenă cu o nouă generație de performeri, o distribuție mixtă formată din absolvente ale Academiei de Dans și Performance CNDB și dansatoare din comunitatea de dans din România. 

Conținutul spectacolului este privit ca o prelungire a etapei ludice din primele stadii ale vieții, caracterizată prin joc, inocență și entuziasm continuu în a percepe și a transforma lumea. Respinge automatismele, clasificările și simplificările care iau locul magiei în viața de adult și revine la logicile și relaționările care fac realitatea și imaginarul, invizibilul și vizibilul, posibilul și imposibilul să se întrepătrundă în gândirea nediferențiată a copiilor.

Reconstrucția spectacolului cu o altă generație de dansatoare i-a oferit autoarei ocazia de a-și asuma demersul artistic de atunci dintr-o perspectivă mai matură, dar și de a-și asuma și sublinia identitatea și realitatea feminină, prin cercetarea de noi modalități de exprimare prin mișcare, chestionarea convenției scenice, metode compoziționale aplicate în improvizație, abordări sincretice de exprimare cu mișcare, sunet, obiecte, text. Materialul coregrafic creează o punte de legătură între prezențele feminine din distribuția originală – Carmen Coțofană, Maria Baroncea, Mihaela Dancs și noua distribuție – Alexandra Bălășoiu, Smaranda Găbudeanu, Georgia Măciuceanu, Laura Murariu și Virgina Negru.

Iluzionistele propune un joc între ceea ce este imaginat și ce se transmite ca formă și reprezentare, între ceea ce este scenic prezent sau absent, vizibil sau invizibil, abstract sau concret. Magia se petrece undeva la mijloc, între performere și privitori/ receptori și e un proces activ, care se comunică prin suprapuneri de ritmuri, intensități, culori, forme în spațiu, crâmpeie de imagini, stări afective. Iluzia (Imaginația) este privită în Iluzionistele ca o libertate a spiritului, ca un mister cu propriile logici de funcționare, ca un joc afectiv și perceptiv liber în care raționalul este suspendat. 

Demersul din Iluzionistele se referă la înțelegerea corpului (perceptiv, senzorial, afectiv, imaginativ, kinestezic) ca principal generator de creativitate, cel care “fabrică” lumi noi cu fiecare experiență, imagine, poveste.(Mădălina Dan)

Conceptul si direcția artistică: Mădălina Dan
Coregrafia: Mădălina Dan, Alexandra Bălășoiu, Smaranda Găbudeanu, Georgia Măciuceanu, Laura Murariu, Virginia Negru
Interpretare: Alexandra Bălășoiu, Smaranda Găbudeanu, Georgia Măciuceanu, Virginia Negru
Costume: Paula Dunker
Asistență producție: Georgia Măciuceanu
Asistență costume și scenografie: Smaranda Găbudeanu
Light design: Alexandros Raptis

Biografie
Mădălina Dan este absolventă a Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București și a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală și Cinematografică din București – secţia coregrafie; tot la UNATC a absolvit și un master în scriere dramatică. Din 1998 pînă în 2003 este membră a companiei de dans „Oleg Danovski” din Constanţa. În 2008 participă la programul de burse pentru dans contemporan „DanceWeb Scholarship” – Viena. Mădălina Dan a fost artistă invitată la Școala de Dans din cadrul Arizona State University şi artistă asociată a Centrului Naţional al Dansului Bucureşti în 2016.
A studiat în Berlin la HZT (Hochschulübergreifende Zentrum Tanz Berlin) în programul SoDA (Solo/Dance/Authorship) 2014-2016. Lucrările sale au fost prezentate la Springdance Festival Utrecht, Balkan Dance Platform – Novi Sad, eXplore Dance Festival – București, Temps d’Images – Cluj, SouthBank Center & Chisenhale Dance Space – Londra, Fabrik Potsdam, Hebbel am Uffer – Berlin, TanzFabrik-Berlin, Tanzquartier Wien, Dance Theater Workshop – New York, Firkin Crane-Cork, Alta Theater – Praga, Art Stations Foundation – Poznan, Sophien Saale – Berlin, FFT Düsseldorf, Impulse Festival- Mulheim, Lyon Dance Biennale, Schauschpiel Leipzig, Hellerau – Dresda, Bozar- Bruxelles, etc.

Producția
Centrul Național al Dansului București (CNDB)

Co-finanțat de
Administrația Fondului Cultural Național.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Centrul Național al Dansului București | Bvd. Marasesti, nr. 80-82, București, România

Organizer

C.N.D.B.

Centrul Național al Dansului București (CNDB) este o instituţie esențială pentru dezvoltarea culturii coregrafice din România și este o structură unică între toate instituțiile de spectacol aflate în subordinea Ministerului Culturii. Instituția funcționează ca producător și gazdă de spectacole, asumând totodată misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea și arhivarea, dar și dezvoltarea de programe și proiecte de educație artistică și formare profesională. Spre deosebire de celelalte instituții publice de spectacole din subordinea Ministerului Culturii, CNDB nu are în structura sa artiști angajați, ci colaborează și realizează proiecte cu artiștii, colectivele de artiști, structurile și organizațiile din sfera dansului contemporan, la nivel național și internațional.

https://www.cndb.ro/

021-318.86.76