Daughters, de Simona Deaconescu

Sun, 08 March, 19:30

București , România

Sun, 08 March, 19:30 București , România

Evenimentul s-a încheiat.

Despre eveniment

Concept & coregrafie: Simona Deaconescu
Interpretare și text: Georgeta Corca, Simona Dabija, Teodora Velescu
Muzică: Monocube
Compoziție vizuală: M. Kardinal
Light design: Alexandros Raptis, Ionuț Cherana
Producție: Laura Trocan

Un spectacol co-produs de Tangaj Dance și Centrul Național al Dansului București.

În "Daughters" trei femei tinere fac un corp comun cu mamelor și bunicile lor.

Cea mai nouă creație a coregrafei Simona Deaconescu este un spectacol despre transformare, spusă cu umor negru, la viteze imposibile. Trei fete pe patine cu rotile alterează o cronologie prestabilită, în care dorințele lor sunt mediate de povești și imagini corporale ale celor două generații care le preced.

Spectacolul pune ...Citeste mai mult-->

Concept & coregrafie: Simona Deaconescu
Interpretare și text: Georgeta Corca, Simona Dabija, Teodora Velescu
Muzică: Monocube
Compoziție vizuală: M. Kardinal
Light design: Alexandros Raptis, Ionuț Cherana
Producție: Laura Trocan

Un spectacol co-produs de Tangaj Dance și Centrul Național al Dansului București.

În "Daughters" trei femei tinere fac un corp comun cu mamelor și bunicile lor.

Cea mai nouă creație a coregrafei Simona Deaconescu este un spectacol despre transformare, spusă cu umor negru, la viteze imposibile. Trei fete pe patine cu rotile alterează o cronologie prestabilită, în care dorințele lor sunt mediate de povești și imagini corporale ale celor două generații care le preced.

Spectacolul pune corpul feminin într-un context extins, câteodată real, câteodată ficțional, în care nașterea fiecăreia marchează un moment important în spațiu și timp. Ele sunt fiicele unei generații confuze, o comunitate rezistentă, în care realitatea nu este niciodată ceea ce pare.

În "Daughters" nu există timpul prezent, ci un sentiment perpetuu de incertitudine temporală, într-o atmosferă de tensiune și acumulare. Muzica este semnată de Monocube (DE/UA), al cărui univers sonor este o reflexie asupra lumii contemporane prin instrumente analog. Compoziția vizuală, sub forma unei instalații de televizoare cu tub, este semnată de artista M. Kardinal (DE) și realizată prin metode care deconstruiesc formele, imaginile devenind distorsionate și blurate în jocul lor cu subiectul și obiectul.

"În Daughters mă interesează să explorez acea senzație de proximitate intimă, într-un set-up care poate disloca și amplifica mișcarea. Departe de a fi o lucrare pretențioasă și supraintelectuală, spectacolul are accente ironice și se dezvoltă într-o atmosferă de concert pe muzica lui Monocube. Daughters începe în lentoarea specifică ultimelor mele lucrări și se termină într-o viteză imposibilă. Patinele cu rotile creează o viteză paralelă care introduce spectatorul într-un univers sureal întunecat. Pentru mine, cele trei dansatoare sunt trei cyborgi care explorează sexualitatea, puterea și libertatea, făcând salturi neașteptate în timp."- Simona Deaconescu, coregraf

*** Spectacolul poate conține efecte de lumină (stroboscop) ce pot dăuna copiilor sau persoanelor epileptice. Spectacolul este indicat persoanelor de peste 16 ani. Spectacolul conține text în limba engleză.

***  Spectacolul face parte din proiectul “Sons and Daughters”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu Centrul Național al Dansului București. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

 

Centrul Național al Dansului București | Bvd. Marasesti, nr. 80-82, București, România

Organizator

C.N.D.B.

Centrul Național al Dansului București (CNDB) este o instituţie esențială pentru dezvoltarea culturii coregrafice din România și este o structură unică între toate instituțiile de spectacol aflate în subordinea Ministerului Culturii. Instituția funcționează ca producător și gazdă de spectacole, asumând totodată misiuni la fel de importante, precum cercetarea, documentarea și arhivarea, dar și dezvoltarea de programe și proiecte de educație artistică și formare profesională. Spre deosebire de celelalte instituții publice de spectacole din subordinea Ministerului Culturii, CNDB nu are în structura sa artiști angajați, ci colaborează și realizează proiecte cu artiștii, colectivele de artiști, structurile și organizațiile din sfera dansului contemporan, la nivel național și internațional.

https://www.cndb.ro/

021-318.86.76